Săptămâna dedicată somnului

Săptămâna dedicată somnului

Ca în fiecare an, în martie va fi săptămâna dedicată somnului.
Ziua mondială a somnului este marcată, anual, în ziua de vineri a celei de-a doua săptămâni întregi a lunii martie.

Anul acesta Ziua Mondială a Somnului va fi vineri, 13 martie 2020.

Experții în somn din toată România se pregătesc pentru săptămâna somnului 2020.
Ideea ar fi aceea de a conștientiza importanța calității somnului pentru sănătatea noastră fizică și mentală.

Ce presupune un screening sau o evaluare inițială pentru Apneea în Somn?

Screeningul sau evaluarea inițială presupune completarea unuia din testele care există în acest sens: STOP-BANG, Epworth, Berlin.

După completarea acestui test, va fi necesar ca rezultatul să fie interpretat de către un medic.
Interpretarea rezultatului la acest test va sugera dacă ar trebui să ne programăm ulterior la o consultație și investigații complete la un medic cu competență în Somnologie – medic specialist în patologia somnului.

De ce ar fi benefică o astfel de evaluare pentru noi înșine?

Pentru că vom cheltui mai puțin bani și timp atunci când alegem să mergem la medic din timp.

Și dacă ne gândim rațional, o facem pentru noi înșine și pentru cei dragi nouă.

Adevărul este că primul pas este cel mai greu, pentru că este nevoie să depășim prejudecăți, tabuuri mentale sau obișnuința tipic românească de a merge la medic doar atunci când boala pe care o avem este deja evidentă.

Să ne gândim simplu: Sindromul de Apnee în Somn poate exista la orice vârstă sau agrava afecțiuni pecum insuficiența cardiacă, hipertensiunea arterială, obezitatea sau diabetul zaharat. Și dintr-o dată avem cel puțin 2 motive evidente să ne facem o astfel de evaluare pentru apneea în somn.

Cum știu dacă trebuie să merg la un screening pentru Apneea în Somn?

Înainte de orice altceva, amintiți-vă că unul dintre cele mai bune repere poate fi o plângere din partea partenerei sau partenerului Dvs de pat că sforăți tare sau că vi se oprește respirația în mod repetat în timp ce dormiți.

Dacă totuși această „plângere” din partea partenerei sau partenerului nu există, iată câteva din întrebările la care vă puteți răspunde și singuri și care vă pot indica să mergeți la o astfel de evaluare pentru sindromul de apnee în somn:

  • Sforăiți?
  • Vi se întrerupe respirația în timpul somnului?
  • Vă treziți epuizați?
  • Aveți dureri de cap dimineața?
  • Sunteți hipertensiv?
  • Vă simțiți obosiți în timpul zilei?
  • Vă ia somnul la volan?
  • Nu vă mai puteți concentra la locul de muncă?
  • Sunteți mai irascibil ca de obicei?
  • Urinați frecvent noaptea?
Cât de importantă este sănătatea pentru noi?

Știm sau nu știm.
Informația este cheia.
Ideea este ca atunci când avem informația necesară, să acționăm în cunoștință de cauză.
Scuzele sau mustrările de conștiință nu ne vor ajuta atunci când va fi prea târziu.

A merge la medic pentru orice semne sau simptome care ne pun pe gânduri, este o datorie față de noi înșine: pentru a fi sănătoși, pentru a trăi mai bine în pielea noastră.

Acum, că știți toate acestea, ați veni la o astfel de evaluare gratuită pentru Sindromul de Apnee în Somn?

Vineri, 13 martie 2020, va avea loc un eveniment de conștientizare pentru importanța somnului organizat de Clinica Medicum în parteneriat cu Air Liquide VitalAire România:

Ziua Mondială a Somnului la MEDICUM.
Somn mai bun, sănătate mai bună.
O zi de evaluare GRATUITĂ pentru Apneea în Somn.

Acest eveniment este gratuit și deschis publicului în limita locurilor disponibile.

Urmăriți-ne pe pagina noastră de Facebook pentru mai multe detalii în legătură cu înscrierea la eveniment.