TULBURĂRILE DE SOMN ȘI SOMNOLENȚA

TULBURĂRILE DE SOMN ȘI SOMNOLENȚA

La populaţia adultă, cauza cea mai frecventă de fragmentare a somnului e reprezentată de apneea în somn.

Somnolența și variantele ei de manifestare

Nu toate persoanele acuză acelaşi grad de somnolenţă în raport cu gravitatea tulburărilor de somn.
Pentru acelaşi număr de ore de somn pierdute, persoanele cu profesii monotone bazate pe automatism descriu o somnolenţă mai accentuată la locul de muncă.
Cei cu profesii solicitante din punct de vedere intelectual şi volitional au nevoie de sieste prelungite, cu impact asupra vieţii de familie.
Femeile acuză o somnolenţă mai importantă decât bărbaţii pentru acelaşi grad de privare de somn.
Unii pacienţi cu tulburări de somn descriu lipsa de energie din timpul zilei ca „oboseală” în loc de somnolenţă.
Astfel, multe persoane parcurg un lung traseu de consultaţii şi investigaţii de diverse specialităţi în căutarea unei maladii cardiace, hepatice, oncologice sau psihiatrice. Fac aceste investigații în ideea unui diagnostic care să explice sindromul astenic descris ca: letargie, slăbiciune, lipsa motivaţiei, oboseală fizică şi psihică, uneori cu nuanţe depresive.

5 direcții de orientare pentru somnolență

În faţa unui pacient care declară somnolenţă diurnă excesivă, există 5 direcţii de orientare către cauza care ar putea explica somnolenţa.

Aceste direcții sunt importante în vederea îndrumării pacientului către specialitatea potrivită, pentru a putea continua investigaţiile într-o direcţie logică:

  1. Sforăitul (sau alte probleme respiratorii în somn)
  2. Mişcări anormale nocturne: sugestive pentru anumite boli neurologice
  3. Ritmicitate sau durată anormale a somnului
  4. Atacuri de adormire bruscă şi uneori pierderea tonusului muscular cu căderi la emoţii (boli neurologice).
  5. Medicamente care pot produce somnolenţă (sedative, hipnotice, neuroleptice, anticonvulsivante sau antalgice opiacee) sau stimulente care pot scădea eficienţa somnului nocturn (cofeină, teofilină, cortizon etc).
La ce medic mergem pentru tulburări de somn și somnolență?

Primul contact medical al pacientului cu tulburări de somn este cu medicul de familie.
În funcţie de simptomul dominant pe care îl acuză pacientul, medicul său de familie poate iniţia măsuri nefarmacologice (igiena somnului), poate prescrie medicamente sau poate trimite pacientul la consult de specialitate, de obicei către una din următoarele specialităţi:

  • Pneumologie / Interne, dacă somnolenţa se asociază cu sforăit şi pauze respiratorii atestate de anturaj, mai ales dacă se asociază obezitate şi boli cardiace.
  • Psihiatrie, dacă simptomul dominant este insomnia, mai ales dacă se asociază şi anxietate sau depresie.
  • Neurologie, dacă domină mişcări sau senzaţii anormale asociate cu somnul.

În mod logic reţeaua de adresare şi investigare a pacienţilor este interdisciplinară.

Deoarece pacienţii cu tulburări legate de somn, în special bolnavii tulburări respiratorii în somn, asociază multiple afecţiuni.

Acești pacienți pot avea probleme pulmonare, obstrucţie nazală, probleme cardiace şi psihice. Toate aceste afecțiuni necesită o colaborare între specialităţile medicale.”

Alegerea de a merge la medic este doar a noastră

Cu toții știm cât de greoi este sistemul nostru sanitar. Și mai știm că acesta este unul din motivele cae ne fac să amânăm să mergem la medic. Deși observăm anumite semne și simptome care ne dau de gândit. Ideea de a a lua în piept tot sistemul birocratic ne face să alegem să mergem la medic când afecțiunea noastră a evoluat deja.

Însă ar trebui să facem alegerea de a merge la medic mai devreme. Pentru că este vorba de noi înșine sau de cei dragi nouă. Să nu mai amânăm inevitabilul.

Așadar, vă recomandăm să fiți atenți la somnul partenerului sau partenerei Dvs. La starea de oboseală sau lipsa de energie de peste zi.
Și, dacă depistați din timp anumite semne care vă pun pe gânduri, nu ezitați să mergeți la medic.

Sursa: Miniarticole publicate prin bunăvoința Dnei Cpt. Dr. Sânziana Lovin, Șef secție Medicină Internă la SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ MILITAR “DR. I. CZIHAC din Iași, Doctor în științe medicale, medic primar în medicină internă și medic specialist în pneumologie, Atestat în Competență Medicina Somnului – din cartea „DIALOGURI DESPRE SOMN ŞI APNEEA ÎN SOMN PENTRU AMATORI INFORMAŢI” – Editura: Tehnopress.