Sfaturi esențiale pentru acomodare la terapia CPAP
Exersează respirația pe timp de zi
Pune-ți masca CPAP și pornește aparatul pentru reprize de 10-15 minute în timpul zilei, în timp ce citești sau stai relaxat. Te ajută să înveți să nu „lupți” cu fluxul de aer înainte de a te lua somnul.
Iată o tehnică simplă care te va ajuta să te sincronizezi cu fluxul de aer:
Respirația „4-4-8” (Controlul Panicii)
Dacă simți că presiunea aerului este prea mare, această tehnică îți „păcălește” sistemul nervos să se calmeze:
- Inspiră ușor pe nas timp de 4 secunde,
- Menține aerul timp de 4 secunde,
- Expiră prelungit pe gură (sau prin mască, dacă e full-face) timp de 8 secunde (prin buzele strânse, expiră încet pe gură, producând un sunet de șuierat, numărând până la 8).
De ce funcționează?
Expirul lung forțează aparatul CPAP să își ajusteze senzorii și îți scade ritmul cardiac. Va dura câteva încercări până când te vei simți confortabil, dar vei găsi în curând un ritm care ți se potrivește, deoarece nu există o modalitate greșită de a utiliza această tehnică.
Dacă ți se pare greu să ții respirația 4 secunde sau să expiri 8, poți reduce proporțional timpii (de exemplu, 3-3-6 sau 2-2-4), păstrând expirul mai lung decât inspirul.
Folosește funcția „Ramp” (Rampă) a aparatelor CPAP
Această setare pornește aparatul la o presiune foarte mică, crescând-o treptat pe parcursul a 20-45 de minute, în funcție de cât de repede știi că te ia somnul. Astfel, adormi mult mai ușor, fără a simți brusc presiunea de aer.
Igiena este cheia confortului
Spală-ți fața înainte de culcare pentru a elimina grăsimea naturală a pielii. Acest lucru ajută masca să etanșeze mai bine, prevenind acele pierderi de aer care îți pot irita ochii și te pot trezi.
Setările umidificatorului CPAP
Dacă simți că nasul sau gâtul sunt uscate dimineața, verifică setările umidificatorului CPAP. Majoritatea aparatelor moderne au un rezervor de apă – umidificator, iar gradul de umidificare trebuie ajustat în funcție de confortul tău.
Consecvența „reprizelor scurte”
Dacă te trezești noaptea și simți că nu mai suporți masca, este în regulă să o dai jos, dar încearcă să o pui la loc după câteva minute. Este foarte important să folosești în fiecare noapte aparatul CPAP măcar cu o oră mai mult decât în noaptea precedentă. Nu uita de faptul că decontarea chiriei aparatului CPAP de către Casa de Sănătate se face doar la cei care folosesc minim 4 ore/noapte, 70% din timpul de terapie.
Iată principalele concluzii bazate pe studii clinice:
Pragul de minim 4 ore de terapie CPAP
Multe studii definesc aderența la CPAP ca fiind utilizarea aparatului timp de cel puțin 4 ore pe noapte în 70% din nopți. Acest nivel este considerat ca fiind minim pentru a reduce somnolența și a îmbunătăți starea de spirit. 4 ore de terapie CPAP în fiecare noapte este și pragul minim obligatoriu impus prin Normele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate din România (CNAS) și reprezintă Gradul de complianță minim acceptat de CNAS pentru decontarea chiriei aparatelor CPAP prin intermediul asigurărilor de sănătate. Persoanele care nu folosesc acest minim de 4 ore/noapte de terapie CPAP pierd dreptul rambursării/decontării chiriei lunare a aparatului CPAP prin CNAS.
Relația doză-efect
Studiile arată o relație clară de tip „doză-efect”: cu cât CPAP este utilizat mai multe ore, cu atât beneficiile sunt mai mari.
- 4 ore/noapte: Ameliorează somnolența diurnă,
- 4-6 ore/noapte: Îmbunătățește somnolența, reduce oboseala din timpul zilei, crește calitatea vieții și scade tensiunea arterială,
- >6 ore/noapte: Apar îmbunătățiri semnificative ale funcției cognitive și se reduc riscurile cardiovasculare
Rezultate rapide
Beneficiile, cum ar fi reducerea apneei, sunt observate încă din prima noapte de terapie CPAP, deși îmbunătățirea funcției cognitive și a stării generale poate fi resimțită după o utilizare consecventă de câteva săptămâni.
Suntem alături de tine – „Linia de confort CPAP”
Prin programul „Linia de confort CPAP”, VitalAire România îți oferă tot sprijinul de care ai nevoie. Fie că este vorba de asistență tehnică a dispozitivelor sau de monitorizarea terapiei tale, echipa noastră din Call Center este aici să te ajute cu sfaturi pentru acomodare și răspunsuri la orice nelămurire: de luni până vineri, între orele 8:30-16:30: 0757 20 20 40.





