CE CONSECINŢE AU TULBURĂRILE DE SOMN?

CE CONSECINŢE AU TULBURĂRILE DE SOMN?

Consecintele tulburarilor de somn – Tulburările de somn  pot duce la acumularea unei datorii de somn prin:

  1. privarea efectivă de somn („sleep deprivation”), ca în cazul insomniei,
  2. întreruperea frecventă a somnului cu distrugerea arhitecturii sale, în ciuda unei durate totale de somn satisfăcătoare („sleep disruption”).
Consecinţele tulburărilor de somn asupra comportamentului, performanţelor socio-profesionale şi asupra stării de sănătate

Programul „SĂNĂTATEA SOMNULUI” VitalAire promovează educarea și conștientizarea sănătății somnului și se bazează pe faptul că fiecare dintre noi este unic și are necesități și dorințe specifice.

Informarea este cea mai sigură cale pentru menținerea sănătății noastre. Să aflăm din timp tot ceea ce este necesar pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Fie că somnul este insuficient, fie că e întrerupt, rezultă în final tot o privare globală de somn, cu afectarea stării noastre de sănătate.

Privarea de somn poate fi:

  • acută (de scurtă durată – câteva zile)
  • cronică (câteva luni),
  • totală (lipsa completă a somnului timp de una până la mai multe nopţi)
  • parţială (una sau mai multe ore pe noapte).

Privarea parţială prelungită de somn produce alterarea performanţelor diurne şi grave perturbări ale stării de sănătate.
S-a constatat că privarea parţială de somn produce după 2 săptămâni aceeaşi alterare a performanţelor ca o privare acută totală de 1 noapte.
Dacă privarea acută totală de somn afectează precizia, cea cronică parţială provoacă erori de raţionament şi strategie fără afectarea majoră a preciziei.

De asemenea, privarea de somn poate duce la:
  • perturbarea controlului emoţional (scăderea toleranţei la frustrare, nervozitate),
  • scăderea imunităţii,
  • tulburări în menţinerea unei temperaturi constante (alterarea termoreglării – aţi observat că vă e frig când sunteţi obosiţi?),
  • creştere în greutate (persoanele private de somn nu-şi pot controla apetitul şi consumă dulciuri în exces pentru a oferi creierului o sursă de energie imediată),
  • tulburări endocrine şi disfuncţii sexuale.

Toate persoanele pot trăi experienţa unei privări acute totale de somn.

Semne frecvente ale lipsei de somn
  1. În cursul zilei următoare, primul semn care poate fi observat este iritabilitatea: persoana tolerează greu frustrările şi se enervează uşor.
  2. Un alt semn este dificultatea de concentrare: persoana nu-şi poate menţine atenţia asupra unei activităţi pentru mai mult de 5 minute şi simte nevoia să se mişte des.
  3. O altă manifestare a privării de somn este afectarea gândirii stategice.
  4. Persoanele private de somn nu se pot proiecta în viitor şi au dificultăţi de organizare şi decizie, repetând automat ce au făcut până atunci; sunt incapabile să anticipeze consecinţele actelor lor.
  5. Dacă privarea de somn continuă, pot apare halucinaţii vizuale.
  6. De asemenea creşte mult sugestibilitatea: persoanele execută la comandă gesturi pe care în mod normal nu le-ar face.
  7. Persoanele private de somn au dificultăţi nu numai în luarea de decizii, dar şi în menţinerea unei conduite care presupune autocenzură. Persoanele dependente de anumite substanţe cedează din punct de vedere voliţional şi abandonează cura de dezintoxicare dacă sunt private de somn, dietele prescrise (de ex. pentru diabet sau obezitate) nu mai sunt respectate, apar comportamente indezirabile în public etc.
  8. Apar manifestări vegetative ca hipotermia relativă (persoanele nu se adaptează la frig) şi hiperfagie (poftă de mâncare exagerată, de obicei cu apetit crescut pentru dulce).
  9. Când persoana poate readormi, durata totală a somnului e mai mare decât cea obişnuită („rebound al somnului”). Depinzând de tipul de privare de somn, reboundul poate fi preponderent prin somn lent sau prin somn paradoxal.
Perpetuarea privării parţiale de somn duce la consecinţe grave pe termen lung

Persoanele cu privare cronică de somn au risc crescut de:

  • infarct miocardic
  • accident vascular cerebral,
  • de a deveni diabetici sau hipertensivi,
  • de a avea tulburări sexuale sau depresie
  • de a avea un cancer pe parcursul vieţii.
Așadar, vă recomandăm să fiți atenți la somnul partenerului sau partenerei Dvs.

Dacă depistați din timp anumite semne care vă pun pe gânduri, nu ezitați să mergeți la un medic pneumolog cu Competență în Somnologie.

În cazul în care nu știți în zona Dvs un asemenea medic pneumolog cu Competență în Somnologie, sunați la Call Center VitalAire România 0757.20.20.40.

Noi vă vom îndruma către cel mai apropiat medic din zona Dvs.

 Miniarticole publicate prin bunăvoința Dnei Cpt. Dr. Sânziana Lovin, Șef secție Medicină Internă la SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ MILITAR „DR. I. CZIHAC din Iași, Doctor în științe medicale, medic primar în medicină internă și medic specialist în pneumologie, Atestat în Competență Medicina Somnului – din cartea „DIALOGURI DESPRE SOMN ŞI APNEEA IN SOMN PENTRU AMATORI INFORMAŢI” – Editura: Tehnopress. 

Informațiile din prezentul articol „consecintele tulburarilor de somn” sunt cu caracter pur informativ. Nu se dorește a fi exhaustiv și nu înlocuiește o consultație sau un diagnostic medical. Dacă aveți semne sau simptome care necesită o opinie medicală, vă recomandăm să mergeți la medic.

Calculator IMC

Indicele de masa corporala sau IMC este indicatorul oficial de calculare a greutatii corporale ideale, pentru o inaltime data. Indicele de masa corporala ajuta la stabilirea grupei de greutate in care se incadreaza o persoana, adica gradul de obezitate.

Indicele de masa corporala mai poate fi folosit pentru calcularea numarului de kilograme pe care o persoana trebuie sa le piarda sau sa le castige, pentru a ajunge la greutatea ideala conform inaltimii.

Greutatea în kg*
Înălțimea în cm*
Alege-ți genul*
Indicele este: 
Subponderal
Masa corporală este prea mică. Contactează-ți medicul pentru o consultație și pentru recomandări de analize și/sau modificarea dietei.
Masă corporală normală
Masa corporală este normală. Ține o dietă bogată în fructe și legume, alături de un program zilnic mișcare pentru a menține o formă bună.
Supraponderal
Masa corporală este prea mare. Fă-ți o consultație medicală sau revizuiește-ți stilul de viață
Obezitate (gradul I)
Masa corporală este prea mare, iar indicatorul indică obezitate de grad 1. Contactează-ți medicul, care va recomanda modificarea dietei și sport în fiecare zi. Dacă vei lua măsuri din timp, eviți complicațiile aduse de obezitate și-ți păstrezi sănătatea pentru mai mult timp.
Obezitate (gradul II)
Masa corporală este prea mare, iar indicatorul indică obezitate de grad 2. Contactează-ți medicul, care va recomanda modificarea dietei și sport în fiecare zi. Dacă vei lua măsuri din timp, eviți complicațiile aduse de obezitate și-ți păstrezi sănătatea pentru mai mult timp.
Obezitate morbidă
Masa corporală este prea mare, iar indicatorul indică obezitate morbidă. Contactează-ți medicul, care va recomanda modificarea dietei și sport în fiecare zi. Este posibilă introducerea unui tratament farmaceutic. Dacă vei lua măsuri din timp, eviți complicațiile aduse de obezitate și-ți păstrezi sănătatea pentru mai mult timp.
Valorile IMC se raporteaza astfel:

18,49 sau mai putin – Subponderal

intre 18,50 si 24,99 – Greutate normala

intre 25,00 si 29,99 – Supraponderal

intre 30,00 si 34,99 – Obezitate (gradul I)

intre 35,00 si 39,99 – Obezitate (gradul II)

40,00 sau mai mult – Obezitate morbidă