Respirația este o funcție vitală, al cărui scop este oxigenarea sângelui și deci a tuturor țesuturilor corpului. Se petrec multe procese între momentul în care aerul este inspirat prin nas sau gură și momentul în care oxigenul se instalează în celulele roșii din sânge. Acest rezultat al respirației – oxigenarea celulară, înseamnă de fapt supraviețuirea noastră, minut după minut.
A respira este vital.
Articolul face parte din campania „Oxigenoterapie acasă”, prin care VitalAire și medicii specialiști promovează faptul că informarea este cea mai sigură cale pentru menținerea sănătății noastre.
RESPIRAȚIA – CUM FUNCȚIONEAZĂ?
În actul respirator, aerul intră prin nas sau gură în organism.
Acest proces simplu este de fapt unul complex deoarece implică mușchi care sunt controlați uneori în mod conștient (inhalăm voluntar) și uneori automat (respirăm fără să fim conștienți de asta).
Prin urmare, respirația pornește de la centrii automați localizați în creier.
Inhalarea aerului pe nas nu este suficientă pentru a putea realiza respirația, avem nevoie de un motor.
Acest motor – propulsor, acest burduf, este mușchiul diafragm.
Un fel de mușchi plat, rotunjit, într-o cupolă dublă care separă toracele de abdomen.
Între creier și diafragm trebuie să existe o comunicare care să fie asigurată de căi nervoase care coboară din creier, trec prin măduva spinării și ies la nivelul coloanei vertebrale sub forma unui nerv numit nervul frenic care va produce contractarea mușchiului diafragm.
Diafragmul este principalul mușchi al respirației.
Paralizia frenică are ca rezultat incapacitatea de a respira.
Alți nervi ies la fiecare nivel al vertebrelor dorsale: este vorba de nervii intercostali care vor anima mușchii intercostali care joacă rolul de mușchi respiratori accesorii. Ce face diafragmul când se contractă?
Se vor contracta cele două cupole care constituie acest mușchi și vor coborî.
Tot aici intervin și coastele: nu datorită capacității de mișcare (mușchii intercostali sunt foarte slabi), ci datorită formei lor ușor oblice.
Coborârea diafragmului va trage în jos a 10-a nervură care se rotește și datorită formei sale se ridică. Ajutate de mușchii intercostali, vor urma celelalte coaste.
Diafragmul coborând, coastele se duc în sus: cutia toracică se umflă astfel cu aer – un volum de până la 3 litri.
Dar ce rol au plămânii în tot acest proces respirator?
Țesutul pulmonar este de fapt un fel de burete umplut cu aer și traversat de vase de sânge.
Deci este nevoie de un fel de curea de transmisie între mișcarea transmisă de diafragm și inerția plămânului.
Această transmisie este asigurată de un sistem ingenios: pleura.
Pleura este un fel de plic, care înconjoară strâns plămânii.
Pleura este alcătuită din 2 straturi: unul lipit de plămâni, celălalt lipit de cutia toracică. Între cele două straturi ale pleurei: vidul.
Acest vid este cel care joacă rolul de transmitere.
Și de aceea introducerea aerului în pleură (numit pneumotorax) provoacă asfixiere deoarece plămânul nu mai poate urmări mișcările cutiei toracice.
Și astfel, partea principală a respirației este făcută. Să rezumăm:
- creierul sau centrii automați dau ordinul de inspir
- acest ordin ajunge la mușchiul diafragm prin nervul frenic și la mușchii accesorii prin nervii intercostali
- astfel cutia toracică se extinde și plămânii urmează mișcarea prin intermediul pleurei.
- acest proces provoacă o presiune negativă în țesutul pulmonar. Exact ca atunci când stoarceți un burete sub apă și îl eliberați: se umple cu apă. În plămâni, alveolele pulmonare se vor umple cu aer din întreg arborele respirator. Acest aer provine din bronhiole, care îl primesc de la bronhiile care comunică cu traheea, care este prelungită de laringe, care datorită continuității sale cu faringele se termină în gură și nas.
Așa inspirăm, cercul este complet. Inspirul este un proces activ. - Expirul se face, în general, pasiv: diafragmul se relaxează, mușchii intercostali se relaxează, iar simpla elasticitate a cutiei toracice este cea care coboară coastele și care exercită presiune asupra plămânilor care își reiau locul inițial și deci elimină aerul inspirat.
Inspir – expir, acestea sunt cele două etape ale respirației.
Valorile normale ale fluxului expirator maxim la adulți variază în funcție de sex, vârstă și înălțime.
O variație de 20% mai mult sau mai puțin este considerată normală.
Să ne menținem plămânii sănătoși înseamnă de fapt să avem grijă de tot organismul nostru. Pentru că prin plămâni intră oxigenul care este vital pentru supraviețuirea noastră.
Sursa: Docteurclic
Informațiile din prezentul articol sunt cu caracter pur informativ. Nu se dorește a fi exhaustiv și nu înlocuiește o consultație sau un diagnostic medical. Dacă aveți semne sau simptome care necesită o opinie medicală, vă recomandăm să mergeți la medic.
