Insomnia este definită ca dificultatea de a adormi sau a menţine somnul în ciuda oportunităţii de a dormi.
Insomnia ocazională are o prevalenţă de 30% în populaţia generală.
Cele mai multe persoane care suferă de insomnie au căpătat în decursul vieţii deprinderi greşite privind adormirea. Datorită unei perioade traumatizante sau solicitante, au ajuns să asocieze adormirea sau somnul în sine cu stimulii stressanţi.
Constatând că nu pot adormi, insomniacii se uită mereu la ceas, îşi impun să adoarmă cu gândul la ziua grea care urmează, deschid televizorul sau consumă alcool. Toate acestea agravează starea de nervozitate, cu perpetuarea crispării asociate cu ideea de somn.
Persoanele cu această formă de insomnie trebuie să „reînveţe” să adoarmă şi să asocieze corect ideea de somn cu o stare de relaxare, rezultate psihoterapiei fiind superioare tratamentului cu somnifere.
Insomnia poate să apară la femeile cu sindrom premenstrual (numit şi sindrom disforic luteal tardiv). Acestea raportează insomnia nocturnă, somnolenţă diurnă şi tulburări emoţionale.
Deasemenea, modificările fiziologice care survin la menopauză predispun la tulburări de somn.
Insomnia este raportată de 61% din femeile care sunt la menopauză, în special în primii 5 ani de la instalarea acesteia, când principalul simptom nocturn în constituie bufeurile.
Până la vârsta menopauzei, femeile au un risc de două ori mai scăzut decât bărbaţii de a avea apnee în somn. O dată cu menopauza, acest risc se egalizează.
Există tulburări extrinseci ale somnului care sunt cauzate de factori externi, a căror îndepărtare duce la rezoluţia tulburării de somn:
- igiena inadecvată a somnului (Inadequate Sleep Hygiene),
- mâncatul/ băutul nocturn (Nocturnal Eating /Drinking Syndrome),
- tulburări de somn legate de mediu (Environmental Sleep Disorder),
- insomnia de altitudine (Altitude Insomnia),
- tulburarea de somn legată de adaptare (Adjustment Sleep Disorder),
- sindromul de somn insuficient (Insufficient Sleep Syndrome),
- tulburări de somn legate de stabilirea limitelor (Limit-setting Sleep Disorder),
- tulburări de somn asociate cu adormirea (Sleep-onset Association Disorder),
- insomnia asociată alergiei alimentare (Food Allergy Insomnia).
Manifestările clinice ale insomniei pediatrice diferă de tabloul clinic al adultului.
Micuţii privaţi de somn prezintă adesea comportamente paradoxale cu hiperactivitate şi nelinişte, iar cei care raportează insomnia sunt aparţinătorii.
Manifestările nocturne întâlnite la copiii cu această patologie includ:
- insomnia de adormire sau de menţinere,
- coşmarurile şi teroarea nocturnă,
- epilepsia asociată somnului (morfeică),
- tulburări de comportament asociate cu faza REM (faza în care sunt visele).
Studiile continuă să demonstreze consecinţele negative ale privării de somn la copii şi adolescenţi.
Aceste consecinte includ:
- hiperactivitate,
- nervozitate,
- tulburări de concentrare,
- risc de traumatisme accidentale,
- tulburări de memorie.
Familiile copiilor cu tulburări de somn au de asemenea de suferit, prezentând efecte negative diurne şi stress familial important.
Insomnia de adormire trebuie diferenţiată de comportamentul opoziţional (refuzul de a merge la culcare, mai ales la copilul mic) şi identificată corect la copilul mai mare sau la adolescent (care poate rămâne treaz în pat fără ca părinţii să bănuiască insomnia).
În prezent nu există nici un medicament aprobat de FDA pentru insomnia pediatrică.
Într-un articol anterior D-na Cpt. Dr. Sânziana Lovin, Șef secție Medicină Internă la SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ MILITAR “DR. I. CZIHAC din Iași, recomanda anumite intervenţii comportamentale pentru insomnia pediatrică.
Factorii de risc ai insomniei includ:
- vârsta (prevalenţa creşte cu vârsta),
- sexul feminin (mai ales în perioada de instalare a menopauzei),
- divorţul sau doliul,
- statusul de fumător,
- problemele psihiatrice,
- anumite condiţii medicale sau medicamente prescrise.
Algoritmul de evaluare include stabilirea caracterului de insomnie primară (10% din cazuri) sau comorbidă, adică asociată cu boli (de obicei psihiatrice) ca depresia (90%).
Medicul trebuie să stabilească dacă e vorba de insomnie reală sau de alte tulburări de somn ce pot mima insomnia.
De asemenea trebuie evaluate:
- durata insomniei,
- efectul asupra funcţionării zilnice
- orarul de somn al pacientului.
Etapele de tratament ale insomniei includ:
- educaţia pacientului,
- măsuri non-farmacologice,
- măsuri farmacologice
- şi în ultimă instanţă adresarea la polisomnografie dacă toate metodele au eşuat, pentru excluderea unei cauze somatice (RLS, PLMD, SAHOS).
Educaţia se referă la informaţii de bază despre somn şi reguli de igienă a somnului.
Primul contact medical al pacientului cu tulburări de somn este cu medicul de familie. În funcţie de simptomul dominant pe care îl acuză pacientul, medicul său de familie poate iniţia măsuri nefarmacologice (igiena somnului), poate prescrie medicamente sau poate trimite pacientul la consult de specialitate.
Așadar, vă recomandăm să fiți atenți la somnul partenerului sau partenerei Dvs.
Dacă depistați din timp anumite semne care vă pun pe gânduri, nu ezitați să mergeți la un medic pneumolog cu Competență în Somnologie.
În cazul în care nu știți în zona Dvs un asemenea medic pneumolog cu Competență în Somnologie, sunați la Call Center VitalAire România 0757.20.20.40.
Noi vă vom îndruma către cel mai apropiat medic din zona Dvs.
Sursa: Miniarticole publicate prin bunăvoința Dnei Cpt. Dr. Sânziana Lovin, Șef secție Medicină Internă la SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ MILITAR “DR. I. CZIHAC din Iași, Doctor în științe medicale, medic primar în medicină internă și medic specialist în pneumologie, Atestat în Competență Medicina Somnului – din cartea „DIALOGURI DESPRE SOMN ŞI APNEEA ÎN SOMN PENTRU AMATORI INFORMAŢI” – Editura: Tehnopress.
Informațiile din prezentul articol sunt cu caracter pur informativ. Nu se dorește a fi exhaustiv și nu înlocuiește o consultație sau un diagnostic medical. Dacă aveți semne sau simptome care necesită o opinie medicală, vă recomandăm să mergeți la medic.
